Povestea românilor care au fugit din închisoarea în aer liber numită România comunistă

Foto: Bogdan Constantinoiu Foto: Bogdan Constantinoiu

Timp estimat de citire: 5 minute

Ştirile despre miile de refugiaţi care iau cu asalt Europa nu mai contenesc, de mai bine de un an, devenind din ce în ce mai alarmiste şi căpătând accente din ce în ce mai tragice.

Statele europene sunt complet debusolate de valul de migranţi cu care se confruntă bătrânul continent, măsurile de la „centru” nu se potrivesc cu socoteala din ograda fiecărui stat membru al Uniunii Europene în parte, aşa că nici ideea cu repartizarea unor cote obligatorii de refugiaţi nu s-a concretizat.

Unii îşi închid graniţele, panicaţi, ridică garduri şi anulează acorduri care au dat Europei aerul de continent al înţelegerii şi înfrăţirii. Garduri din sârmă ghimpată, tocmai cele pe care acum 27-28 de ani le doream cu toţii eliminate.

Cum arăta Europa acum 27 de ani

Ce era acum 27 de ani şi înainte? Cum arăta Europa, cum arătam noi? Ei bine, deşi s-ar putea să mire, acum 27 de ani nu doar că acceptam ideea de trecere frauduloasă a frontierei, ba o şi încurajam, unii dintre noi. Occidentalii cu siguranţă, atunci când se punea problema ca fraţii lor rămaşi dintr-o eroare a istoriei în lagărul comunist să ajungă în Vest.

Atunci, călăuzele, cele care ajutau oamenii să treacă graniţe ilegal, erau „de bine”, chiar eroii vremurilor, când nu făceau pact cu Divolul numit Securitate, STASI, KGB sau cine ştie ce alt serviciu securist comunist.

Au fost câteva milioane, pe parcursul a vreo 20 de ani, care au fugit din blocul comunist în cel capitalist. Între 1949 şi 1961 doar din Republica Democrată Germană au fugit în Republica Federală Germană 2,7 milioane de oameni, fără să îi luăm în calcul pe cei din alte ţări ale blocului comunist care au fugit în Vest

Au fost mii care nu au reuşit şi care au plătit scump gestul lor de a sfida dictaturile comuniste din ţările lor şi de a fugi în Occident. Au fost arestaţi, bătuţi, întemniţaţi, şi-au văzut drepturile îngrădite, iar vieţile le-au fost distruse. Au fost sute, chiar mii, care n-au mai apucat nici să spere.

Au murit, de cele mai multe ori pe fundul apei, la Dunăre, dar şi pe fâşie, ucişi de oameni cărora li se spunea că aceştia sunt trădători de ţară şi trebuie lichidaţi, ca să fie exemplu pentru alţii cărora le-ar putea trece prin cap să evadeze.

Li se spunea „frontieriştii”. Ei sunt cei care au vrut să guste libertatea, pentru că trăiau în lagăre în aer liber numite „republici socialiste” sau „democrate”.

Malul Dunării, dincolo, în Serbia. Un vis pentru mulţi. Foto: Bogdan Constantinoiu

Sute de mii de români au vrut să fugă!

Sute de mii dintre ei sunt români. Da, între 1949 şi 1989 sute de mii de români au vrut să fugă din această ţară şi au făcut orice pentru asta. Unii au plătit bani grei. Unii au plătit cu viaţa. Mulţi dintre ei îşi dorm somnul de veci în gropi fără cruci, anonimi, recuperaţi din apele Dunării de medici legişti din ţări vecine

Oasele lor şi acum aşteaptă să fie identificate şi aduse acasă, în pământul pe care l-au părăsit pentru că un sistem care a dat greş peste tot pe unde s-a instalat la putere – comunismul – nu le respecta drepturile. Au trecut mai bine de 27 de ani de la Revoluţie, iar România nu-şi aduce aminte de ei. Sau nu vrea să-şi aducă aminte.

Alături de ei au fost şi alţi oropsiţi ai sorţii, din Germania de Est, Rusia, Cehia, Bulgaria. Au venit la noi, crezând că de aici pot trece mai uşor în Iugoslavia, de unde exista speranţa că pot ajunge în Occident.

Foto: arhivă
Foto: arhivă

Curajul, frate cu nebunia

Poveştile lor îţi dau fiori. Curajul unora dintre ei îţi poate suna a nebunie. Înşiruirea faptelor îţi pare scenariu de film SF. Pe unii aproape că eşti tentat să nu îi crezi, şi tu, ca jurnalist a cărui menire este să consemneze vremurile, te retragi în carapace, copleşit de o realitate pe care deşi ai trăit-o nu ai cunoscut-o la adevărata dimensiune. Ai fi tentat să simţi toate astea, dacă dosarele harnicelor servicii secrete ale dictaturilor comuniste nu ar fi consemnat faptele cu sânge rece.

Arhivele pot vorbi. Şi poate de aceea de cele mai multe ori ele sunt considerate duşmanii prezentului, fiind ori ciuntite, ori manipulate, pe ici, pe colo, ori distruse, ori ţinute la secret.

Noi ne vedem de treabă!

Doi jurnalişti, Marina Constantinoiu şi Istvan Deak, şi-au propus, în ciuda tuturor sfaturilor primite pentru a uita de acest subiect, să readucă în actualitate marea evadare a românilor din închisoarea în aer liber pe care o reprezenta România comunistă. În ciuda trecerii anilor şi detaşării noastre de problemele trecutului deloc îndepărtat, necesitatea clarificării acestui fenomen, numit „frontieriştii”, a aflării adevărului despre cei dispăruţi, a consemnării corecte a celor decedaţi şi a recunoaşterii detenţiei pentru trecere ilegală sau tentativă de trecere ilegală drept detenţie politică este crucială.

Demersul jurnalistic de faţă este un pas în acest sens. Campania de presă dedicată acestui subiect și acest site vor continua să existe atât timp cât vor exista istorii care trebuie supuse atenţiei publicului, atât timp cât adevărul trebuie spus.

Articol apărut inițial la miscareaderezistenta.ro, la 15.03.2016

AUTORI: Marina Constantinoiu, Istvan Deak

CITIŢI VARIANTA ÎN LIMBA ITALIANĂ PUBLICATĂ DE OSSERVATORIO BALCANI E CAUCASO AICI.

CITIŢI VARIANTA ÎN LIMBA ENGLEZĂ PUBLICATĂ DE OSSERVATORIO BALCANI E CAUCASO AICI.

Cititorii care doresc să ne contacteze, pentru a oferi informații despre fenomenul frontierist, o pot face la adresa siteul.frontieristii@gmail.com

About Marina Constantinoiu Istvan Deak
Marina Constantinoiu și Istvan Deak sunt autorii unei serii de producții multimedia dedicate fenomenului frontierist, cu care s-a confruntat România în anii comunismului. Fenomenul, care a marcat o lungă perioadă, între 1948 și 1989, reprezintă o pagină de istorie recentă prea puțin sau chiar deloc cunoscută multora dintre români.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.


*