Timp estimat de citire: 5 minute

Născut la 7 aprilie 1941 în comuna Căzănești, județul Mehedinți, Coconeciu Ion a trăit prima mare lovitură de la sistemul comunist în 1972. A solicitat aprobare pentru a petrece un concediu în Iugoslavia, pe malul Mării Adriatice, însă a fost refuzat aparent fără motiv.

Iugoslavia era însă o destinaţie aproape imposibilă, dat fiind regimul destul de relaxat în privinţa fugarilor din ţările comuniste, care o foloseau drept ţară de tranzit în drumul lor către Occident. Fie ei români, în marea lor majoritate, fie est-germani sau de alte naţionalităţi.

De aceea excursiile în această ţară erau rareori aprobate românilor.

În luna mai 1972, Coconeciu s-a trecut pe un tabel nominal pentru a participa la meciul de fotbal dintre România și Ungaria. După două remize în România (2-2) și Ungaria (1-1), meciul decisiv s-a jucat la 17 mai 1972 la Belgrad. Cu un prieten din Reșița, acolo unde era domiciliat la acea vreme, Coconeciu s-a desprins de grupul de suporteri români, s-a îndepărtat de autobuzul care îi transporta și s-a urcat în mașina unui sârb.

“Pe drum acest prieten îmi spunea că vom merge în Italia. Înfricoșat că am părăsit autobuzul iar în România, dacă sunt prins, primesc pedeapsă, am trecut granița în Italia. Am intrat în lagărul de la Trieste, unde am stat o lună, după aceea am fost mutat la Capua, iar după trei luni am plecat în Statele Unite, în New York”, susține Coconeciu în declaraţia sa.

Şi s-a întors…Până într-o zi…

Conform propriilor declarații, aflate în arhiva CNSAS, în dosarul D 012016, în aprilie 1975 s-a întors în țară cu acordul autorităților române. S-a angajat ca electrician auto la fabrica de pâine din Reșița și era mulțumit de decizia luată.

Până într-o zi, când a fost oprit pe stradă de un plutonier de miliție din Bocșa. “Mi-a spus că nu am circulat pe partea dreaptă, m-a dus la miliție, mi-a dat două picioare în fund și câteva palme. Eu am menționat că, dacă sunt vinovat, să-mi dea amendă, dar să nu mă lovească. Văzând că nu am mult de când am venit în țară și legea mă persecută pe nedrept, m-am hotărât să părăsesc țara”, explică acesta.

Oraviţa-Moldova Nouă-Pozarevac

La 21 august a plecat cu soţia şi cu un prieten, Căpraru Șerban, spre Oravița. De acolo, s-au urcat într-o altă mașină spre Moldova Nouă, apoi pe jos până pe malul Dunării. “Am ales un loc unde am zis că-i potrivit și putem să trecem. Am rupt fâșii dintr-o pătură și ne-am legat toți 3 de mijloc. Am ajuns pe malul iugoslav si am ocolit primele sate. Două zile am mers pe jos, iar noaptea dormeam în claie de fân”, relatează el.

Cu autostopul au ajuns la Pozarevac, iar de acolo cu altă mașină până la Belgrad. Aici s-au urcat în trenul spre Ljubljana, însă după 2-3 stații au coborât, dându-și seama că e prea periculos. Au continuat drumul cu o mașină de ocazie. N-au petrecut prea mult timp pe străzile actualei capitale a Sloveniei, că au fost legitimați de polițiști.

Închisoarea

Neavând viză de intrare în Iugoslavia, au fost arestați și condamnați la 10 zile de închisoare.

“Aici, la închisoare, ni se dădea mâncare de 3 ori pe zi, două pachete de țigări pe săptămână și posibilitatea să lucrăm. Am ajutat la mutarea unor dulapuri metalice și ni s-a dat suma de 100 dinari, iar soția a lucrat la niște balamale metalice la dulapuri și a primit suma de 270 de dinari”, declarară el, conform documentelor din arhiva CNSAS.

Au fost trimiși la lagărul pentru refugiați de la Padinska Skela, loc devenit celebru printre frontierişti, unde avea loc trierea solicitanţilor de azil în ţări occidentale. Frontieriştii care ajungeau cu bine în Iugoslavia erau trimişi, majoritatea, în acest lagăr finanţat de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi aflat la câţiva kilometri de Belgrad.

Procedurile de selecţie de la Padinska Skela erau destul de îndelungate şi marcate de incertitudine, cei aflaţi aici în tranzit fiind sfâşiaţi de dorul şi grija pentru cei rămaşi acasă şi teama că vor putea fi returnaţi autorităţilor române.

Aici, Coconeciu își amintește că mai erau 35 de români, printre care și Mateescu Ioan, despre care am relatat pe larg într-un episod al campaniei „Frontieriştii„.

Padinska Skela, în atenţia Securităţii

Padinska Skela se afla şi în atenţia Securităţii, care consemna date despre închisoarea-lagăr, în funcţie de informaţiile culese de la frontieriştii returnaţi României de autorităţile iugoslave şi chiar de la turnătorii pe care Securitatea îi avea în rândul fugarilor români.

Astfel de descriere apare şi în dosarele din arhiva CNSAS. De notat faptul că „organele” consemnau faptul că funcţionarii administraţiei lagărului, inclusiv directorul, „lucrează numai individual cu fiecare infractor, iar la finele contactelor li se atrage serios atenţia privind discreţia celor văzute şi trăite acolo”.

Lucru pe care l-am remarcat şi noi, de fiecare dată când am stat de vorbă cu un frontierist care a cunoscut lagărul de la Padinska Skela. Această solicitare de păstrare a discreţiei a revenit la fiecare dintre cazurile pe care le-am prezentat în cadrul campaniei de presă „Frontieriştii”.

La data de 8 septembrie, Coconeciu a primit o adeverință că poate părăsi lagărul.

A greşit. A plătit

N-a zăbovit prea mult la Belgrad, că iar au sunat cătușele și a fost reîncarcerat la Padinska Skela. Cu răbdarea și moralul la pământ, Coconeciu s-a aflat printre cei care au început să lovească în ușa, solicitând imperativ rezolvarea imediată a situației sale.

A doua zi dimineață, a sosit duba poliției, iar 8 români au fost încătușaţi și transferați la punctul de trecere a frontierei Stamora Moravița, unde Coconeciu și ceilalți au fost predați autorităților române. Au fost arestați pe loc și s-au ales cu dosare penale pentru trecere frauduloasă a frontierei. Exact de ce se temea personajul nostru.

Cititorilor care doresc să ne contacteze şi să ne ofere informaţii referitoare la tema frontieriştilor le stau la dispoziţie adresele de email: siteul.frontieristii@gmail.com, marina.constantinoiu@gmail.com, istvan.deak2014@gmail.com