Mărturie a unui frontierist român din Elveția

Timp estimat de citire: 5 minute

În plină criză a refugiaților în Europa, multe publicații din Austria, Germania și Elveția au încercat să compare situația actuală cu cea a românilor care fugeau ilegal de regimul Ceausescu înainte de 1989.

Povestea lui Ștefan Anghelescu se înscrie în același tipar. S-a născut în 1945 în Pitești. A fost singur la părinți și extrem de sârguincios. “În copilăria mea au existat doar școală și sport”, povestește Anghelescu, pentru cotidianul elvețian Aargauer Zeitung.

A studiat Științe Economice la Bucuresti și a devenit asistent universitar. “Îmi plăcea să predau. Vorbeam până mi se usca gâtul. O făceam din plăcere. Eram mulțumit. Aveam bani, nu aveam probleme, un cerc bun de prieteni și doi băieți”, își amintește el.

Regimul Ceaușescu, instalat în 1965, i-a schimbat modul de gândire despe viață. “În calitate de angajat al universității trebuia să fiu și membru al Partidului Comunist. Misiunea mea era să răspândesc obiectivele regimului Ceaușescu. Totul era o minciună. Știam asta, dar tot o făceam. Mereu spuneam: iar trebuie să mănânc rahat”.

Îşi aminteşte cu exactitate momentul în care viaţa i s-a schimbat complet


Tocmai acest regim l-a făcut să ia în calcul să fugă din România. Își amintește cu exactitate momentul în care viața lui s-a schimbat complet.

“Ceaușescu ținea un discurs în fața a 500.000 de oameni. Toți ascultam, aplaudam și îl ovaționam. Un coleg mai în vârstă a adus în mulțime o caricatură cu Ceaușescu dintr-un ziar unguresc. Am râs cu toții, dar nu pentru mult timp.”

Luni, asistentul universitar s-a prezentat la cursuri, însă a fost direcționat imediat către reprezentanții Securitții. A urmat un interogatoriu de trei ore, în care a fost întrebat în mod repetat ce are împotriva familiei Ceaușescu.

“La vremea aceea, dacă cineva îți punea această întrebare, deja făceai în pantaloni. Era clar că fie ne-a văzut cineva, fie unul dintre noi era colaborator al Securității și ne-a turnat. Am semnat hârtiile așa cum mi-au cerut, practic mi-am dat singur demisia și m-au eliberat. De atunci nu am mai auzit de colegii mei, nu știu ce s-a întâmplat cu ei”.

S-a trezit la realitate. A fugit, trecând Dunărea înot la sârbi

A fost momentul în care s-a trezit la realitate și a început să îi pese de condițiile în care trăia. Nu mai putea să doarmă noaptea, era permanent nervos. “Nu mai eram eu însumi. Aveam nevoie de o schimbare în viața mea”.

În 1985 a fugit într-o noapte cu fiul său cel mare. Au trecut Dunărea înot. Fiul cel mic a rămas cu soția acasă. „Am trecut Dunărea înot spre Serbia. De acolo, am ajuns pe jos la Milano, iar destinația finală a fost Elveția“, povestește el.

Chiar și la 37 de ani de la cele întâmplate, ca și în cazul zecilor de mii de români care au fugit astfel, Anghelescu vorbește cu dificultate despre ce s-a întâmplat în acea noapte. Teama instaurată în comunism este încă suficient de prezentă, încât să evite punerea în pericol prin dezvăluirea unor detalii.

Viaţa în Elveţia

A ajuns în centrul de tranziție Lauffohr. „Acolo a început viața mea în Elveția. Îmi amintesc că la finalul săptămânii am reînoit toată grădina. Am pus și flori galbene. Am primit 20 de franci pentru efortul meu și un contract temporar la o familie. Mă ocupam trei zile pe săptămână de grădina lor. În plus, fiul familiei mi-a împrumutat pantaloni, tricouri și o bicicletă. Deja mă simțeam un om bogat”.

n centrul de tranziție a primit și două cărți: „Germană pentru începători“ și ”Dicționar germano-englez“. A tradus tot dicționarul în română. Și-a notat totul și a început să învețe până când a înțeles anunțurile cu locurile de muncă din ziarelele locale.

După luni de așteptare a primit dreptul la muncă. S-a angajat în construcții și a lucrat inclusiv la construcția de străzi, până când a găsit un post ca informatician.

“Toți șefii mei au fost oameni buni. Am avut noroc cu ei. Sunt prieten cu mulți dintre ei chiar și astăzi. Fiecare poate găsi ceva de lucru dacă își dorește cu adevărat. Nici eu nu am avut motivație, nu am mai avut putere, dar știam că vreau să lucrez cu calculatoarele.

Am urmat toate cursurile posibile, mi-am îmbunătățit cunoștințele de limba germană și într-un final mi-am atins obiectivul”, mărturisește bărbatul.

Tristeţile unui român în Vest

Astazi este pensionar și locuiește în Dottingen, în apropriere de granița cu Germania. A divorțat de soția din România și s-a recăsătorit în Elveția, unde are două fete majore. Cel mai mult îl întristează relatările din presă despre ceilalți români.

n centrul de tranziție a primit și două cărți: „Germană pentru începători“ și ”Dicționar germano-englez“. A tradus tot dicționarul în română. Și-a notat totul și a început să învețe până când a înțeles anunțurile cu locurile de muncă din ziarelele locale.  După luni de așteptare a primit dreptul la muncă. S-a angajat în construcții și a lucrat inclusiv la construcția de străzi, până când a găsit un post ca informatician.  “Toți șefii mei au fost oameni buni. Am avut noroc cu ei. Sunt prieten cu mulți dintre ei chiar și astăzi. Fiecare poate găsi ceva de lucru dacă își dorește cu adevărat. Nici eu nu am avut motivație, nu am mai avut putere, dar știam că vreau să lucrez cu calculatoarele.  Am urmat toate cursurile posibile, mi-am îmbunătățit cunoștințele de limba germană și într-un final mi-am atins obiectivul”, mărturisește bărbatul de 70 de ani.  Tristeţile unui român în Vest  Astazi este pensionar și locuiește în Dottingen, în apropriere de granița cu Germania. A divorțat de soția din România și s-a recăsătorit în Elveția, unde are două fete majore. Cel mai mult îl întristează relatările din presă despre ceilalți români.
Dottingen

“Sunt trist când văd conaționali care vin aici doar ca să fure. Pe de-o parte îi înțeleg. Ei au impresia că aici e doar lapte și miere. Îmi aduc aminte de prima reîntoarcere în țară. Atâția oameni sărăci, în special copii, atâtea case și străzi distruse. Sunt fericit că am voie să trăiesc aici unde sunt acum. Nu este un lucru de la sine înțeles. Între timp am obținut cetățenia și sunt elvețian și în acte”, a încheiat Ştefan Anghelescu.

 

Cititorilor care doresc să ne ofere informații referitoare la tema frontieriștilor le stau la dispoziție următoarele adrese de e-mail: marina.constantinoiu@gmail.com și istvan.deak2014@gmail.com

About Marina Constantinoiu Istvan Deak
Marina Constantinoiu și Istvan Deak sunt autorii unei serii de producții multimedia dedicate fenomenului frontierist, cu care s-a confruntat România în anii comunismului. Fenomenul, care a marcat o lungă perioadă, între 1948 și 1989, reprezintă o pagină de istorie recentă prea puțin sau chiar deloc cunoscută multora dintre români.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.


*