Despre fenomenul frontierist în anii comunismului românesc, la conferința organizată de Muzeul Regiunii Porților de Fier
Timp estimat de citire: 2 minute
Muzeul Regiunii Porților de Fier a găzduit joi, 16 februarie, o conferință despre fenomenul frontierist din România comunistă, la care au participat jurnaliștii Marina Constantinoiu și Istvan Deak, autori a numeroase articole de presă și chiar campanii pe această temă, precum și John Pîrva, unul dintre cei mulți care și-au încercat norocul la frontiere.
Conferința, organizată la Drobeta Turnu Severin, unul dintre locurile în care fenomenul frontierist s-a manifestat din plin în anii comunismului, s-a bucurat de mediatizare și de prezența publicului, care a fost invitat la discuții cu jurnaliștii care au prezentat informații adunate de-a lungul anilor în cursul cercetării fenomenului.

Frontieristul John Pîrva și-a prezentat, la rândul său, drumul anevoios până la libertate, amintindu-le tinerilor prezenți în sală că libertatea nu este garantată prin naștere, iar cea de care ne bucurăm în prezent trebuie prețuită și privită prin prisma sacrificiilor făcute în trecutul recent de toți cei care și-au exprimat, într-o manieră sau alta, nemulțumirea la adresa unui sistem opresiv, care călca în picioare drepturile fundamentale ale omului.
Li se spunea ”frontieriștii”, și sunt zeci de mii, cel puțin. Zeci de mii care au încercat, dar nu toți au reușit. Pentru că au fost prinși de grănicerii români, pentru că au fost uciși, pentru că s-au înecat în apele înșelătoare ale Dunării sau pentru că, deși au reușit să ajungă dincolo, în Iugoslavia, au fost returnați de sârbi autorităților române.

Granițele României nu au fost trecute doar de români, ci și de cetățeni ai altor țări comuniste, în special est-germani. Oricât de bizar ar părea, mulți, câteva sute, de est-germani au venit în România pentru a trece Dunărea sau pe fâșie și a ajunge în Iugoslavia. Acestor oameni le este dedicat site-ul frontieristii.ro.
Campania de presă dedicată frontieriştilor lansată de site-ul frontieristii.ro nu îşi propune să condamne oameni, să îi expună public, ci să determine statul român să ia decizia de a reda oamenilor adevărul integral. Numai aşa vom învăţa să nu repetăm istoria.
Nu oamenii sunt condamnabili în aceste cazuri, nu soldatul bine manipulat, care executa ordine, este cel care trebuie expus, ci sistemul care a îngrădit libertatea de mişcare şi a răpit drepturile elementare ale oamenilor, conducând la crimă.
Urmăriți, aici, conferința desfășurată la Drobeta Turnu Severin:
Lasă un comentariu