Timp estimat de citire: 5 minute

Termenii întâlniţi în relatările postate pe acest site pot crea confuzii, de aceea vă prezentăm mai jos un „dicţionar al frontierei”, care să explice exact ceea ce a reprezentat fenomenul frontierist pentru România.

FRONTIERIŞTII  – Cei care încercau să părăsească ilegal Republica Socialistă România (RSR), încumetându-se să înoate în apele Dunării sau Nerei, trecând pe fâşie, târâş prin pământul arat special pentru a prinde orice urmă, ascunşi în portbagaje de maşini, nave pe Dunăre sau mări, trenuri sau containere, au căpătat numele de „frontierişti”. Ani grei de puşcărie sau chiar moartea îi aşteptau la capătul tentativelor lor de fugă. Cine nu reuşea, şi era prins, sfârşea ori împuşcat, ori bătut crunt, ori prins şi arestat. După Revoluţie, termenul a căpătat o nouă semnificaţie, făcând referire la reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Nu sunt consideraţi „frontierişti” acei cetăţeni care printr-o metodă sau alta au reuşit să părăsească legal teritoriul României comuniste şi, odată ajunşi într-o ţară occidentală, au solicitat azil politic.

DESISTAREA – A renunța la o acțiune sau la un drept care urma să fie valorificat pe cale de acțiune. În cazul frontieriştilor prinşi în apropierea fâşiei arate, în zona de graniţă, la care existau indicia clare de intenţie de părăsire a teritoriului ţării, s-a făcut uz, în unele cazuri, de instituţia desistării. Dacă potenţialul frontierist era prins având poziţia de deplasare spre teritoriul României, nu spre exterior, putea afirma că a intenţionat să părăsească illegal ţara, dar că a renunţat. Desigur, cazurile sunt infinit mai puţine decât cele în care frontieristul suporta consecinţe dure ale intenţiei sale de a părăsi ilegal ţara, fiind prins şi ulterior judecat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.

DUI – Dosar de urmărire informativă. Urmărirea informativă era considerată „o activitate de verificare complexă a informaţiilor privitoare la pregătirea ori săvârşirea de infracţiuni de competenţa organelor de securitate, în scopul prevenirii, descoperirii şi lichidării faptelor infracţionale”. Urmărirea informativă se desfăşura „asupra persoanelor suspecte, precum şi în cazul infracţiunilor de competenţa organelor de securitate cu autori neidenţificaţi, pe bază de plan de măsuri, în care se prevedeau: prezentarea stituaţiei operative în caz; obiectivele concrete de verificare şi prevenire; măsurile stabilite în acest scop, cu termene şi responsabilităţi; mijloacele şi metodele specifice care se vor folosi; modalităţile de asigurare a secretului urmăriirii şi termenele de analiză a stadiului de soluţionare a cazului.

Deschiderea dosarului de urmărire informativă şi planul de măsuri se aprobau, după caz, de şefii unităţilor centrale (ai securităţilor judeţene şi a municipiului Bucureşti) sau locţiitorii acestora, precum şi de şefii serviciilor de contrainformaţii militare.

În cazurile complexe, care priveau persoane ori activităţi care intrau în competenţa mai multor unităţi, urmărirea informativă se desfăşura în cooperare, pe bază de plan de măsuri elaborat în comun şi aprobat de şefii unităţilor respective. (1987 iunie 24 – Instrucţiunile nr. D – 00190/1987 ale Departamentului Securităţii Statului privind organizarea şi desfăşurarea activităţii informativ-operative a organelor de Securitate – cnsas.ro)

V.I – Verificarea informativă. Aceasta era activitatea prin care se continua clarificarea informaţiilor de primă sesizare care nu s-au putut soluţiona în termenul de 30 de zile. Verificarea informativă se realiza în cadrul mapei de verificare, în termen de cel mult şase luni, cu analize periodice asupra stadiului de clarificare a informaţiilor.

S.I – Supravegherea informativă. Aceasta reprezenta activitatea organizată şi continuă de căutare a informaţiilor de primă sesizare despre iniţierea sau punerea la cale a unor acţiuni duşmănoase ori cu privire la fape şi împrejurări care pot favoriza comiterea de infracţiuni sau alte fapte antisociale de competenţa organelor de securitate”.

ATENŢIONARE – Măsură preventivă prin care se atrăgea atenţia persoanelor cu atitudini „ostile” sau refractare faţă de politica regimului comunist. Această măsură era pusă în aplicare de ofiţerul de Securitate sau de cadrele de conducere ale instituţiei în care persoana vizată îşi desfăşura activitatea, fără a fi înregistrată în evidenţele operative ale Securităţii.

AVERTIZARE – Măsură preventivă prin care ofiţerii de Securitate sau Miliţie atenţionau prin intimidare persoanele cu atitudini ostile faţă de regimul comunist, în prezenţa unor martori (familie, grupul de muncă, conducerea instituţiei, organizaţia de bază de partid, sindicat, sediul Securităţii sau Miliţiei etc), luându-li-se un angajament prin care acestea declarau şi se angajau că se delimitează de acţiunile pentru care au fost sancţionate, cu promisiunea de a nu le mai săvârşi.

M. U (U) – Mari unităţi sau unităţi de grăniceri.

DGSP – Direcţia Generală a Securităţii Poporului, înfiinţată prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948.

DGSS – Direcţia Generală a Securităţii Statului, înfiinţată prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951.

TFF – Trecere frauduloasă a frontierei.

EVAZIUNE – Fugă din ţară, plecare definitivă din România, prin trecere ilegală a frontierei de stat. Termenul este folosit de organele de stat, în perioada regimului comunist. Prevenirea tentativelor de trecere frauduloasă a frontierei constituia o „linie de muncă” de sine stătătoare, fiind supravegheate informativ atât persoanele suspectate ca având „intenţii de evaziune”, cât şi cele condamnate pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, după executarea pedepsei şi punerea în libertate.

A.V. – Acţiune de verificare, constând în supravegherea sau urmărirea unei persoane pe o perioadă limitată de timp (3-6 luni), pentru clarificarea unor suspiciuni sau verificarea unor informaţii de primă sesizare. Rezultatele acestui tip de supraveghere informativă erau consemnate de regulă într-o mapă de verificare (vezi şi M.V.). Dacă se considera necesar, închiderea mapei de verificare se putea face şi prin trecerea la o formă superioară de supraveghere, dosarul de urmărire informativă (vezi D.U.I.).

D.V. (vezi şi M.V.) – Dosar de Verificare (sau Mapă de Verificare).

M.V. – Mapă de Verificare. Formă de arhivare a documentelor rezultate în urma unei acţiuni de verificare, întreprinsă de Securitate asupra unei persoane (vezi şi A.V.).

U.I. – Urmărire Informativă (vezi şi D.U.I. sau Supraveghere Informativă).

PCTF – Punct de Control şi Trecere a Frontierei.

Urme plantare – Urme ale tălpilor picioarelor, lăsate de frontierişti, la trecerea pe fâşie.